Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.”
Eminescu nu a acceptat să facă nici un fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional. În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina. Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.
In iunie 1883 Eminescu este declarat nebun, iar in noiembrie acelasi an, este dus intr-un sanatoriu din Viena.
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu. Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţii de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
cat este de actual acest indemn al lui eminescu. as spune ca interesul practic pentru noi ar consta in inlaturarea oricarei legaturi cu UE. nu avem nevoie de ea. dar acest lucru nu se poate realiza cu politicieni care sunt sclavi ai UE. politiccieni care ling curu plin cu cacat al UE. nu avem nevoie de astfel de politicieni. traian basescu cel mai mare lingau de cacat de la curul UE. un sclav al UE si un dictator pentru noi.
eminescu a iubit romania. romania iubeste si a iubit dintotdeauna dictatorii, mincinosii si manipulatorii. iar secretul popularitatii unui dictator consta in capacitatea lui de-a ne da impresia noua ca este ca noi (veizi iesirile lui basescu) si de a ne promite orice ca dupa aceea sa se eschiveze exact cum o face de la respectarea promisiunilor ( cunosteti " dar nu am stiut cat va fi bugetul, dar nu am stiut de criza" etc.) povestea lui eminescu imi este f cunoscuta. se repeta vesnic. si apare pretutindeni.
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=ro&item=5692
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu